Deschiderea unui Centru de Sănătate Multifuncțional la Ocna Mureș

Ministerul Sănătății a comunicat în 20 ianuarie Consiliului Județean Alba avizul său pentru deschiderea unui Centru de Sănătate Multifuncţional la Ocna Mureş, ca unitate aflată în subordinea Spitalului Județean Alba.

Avizul vine ca răspuns la demersurile repetate pe care Consiliul Județean Alba și Primăria din Ocna Mureş le-au făcut pentru redeschiderea spitalului din Ocna Mureş.

Centrul Multifuncţional de Sănătate Ocna Mureş va funcționa în subordinea Spitalului Județean Alba și va deservi trei specialități medicale: medicină internă, pediatrie și obstretică-ginecologie. Centru de Sănătate va avea cabinete de consultație pentru aceste specialități medicale, săli de tratamente, un punct de recoltare a probelor biologice, precum și 20 de paturi pentru spitalizarea în regim de zi.

„Mă bucur că, în sfârșit, acest demers este rezolvat favorabil după atâtea intervenții și solicitări.

Împreună cu primarul Silviu Vințeler am propus, încă din anul 2011, chiar dacă atunci el nu era încă primar, redeschiderea spitalului sub forma unei unități aflate în subordinea Spitalului Județean Alba. Iată că acum acest demers a fost aprobat și pacienții din Ocna Mureș pot să beneficieze iarăși de asistență medicală la ei în oraș și să nu mai fie plimbați la Aiud sau la Alba Iulia când au o problemă de sănătate.” – a declarat domnul Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba.

Având în vedere toate procedurile legale necesare, se preconizează că Centrul de Sănătate Multifuncțional Ocna Mureș va deveni operațional și va putea deservi pacienții începând din vara acestui an.